COMUNICAT
Domnului Ioan Marcel Ciolacu – Prim Ministru al României
Domnului Nicolae Ionel Ciucă – Președinte al Senatului
Domnului Alfred Robert Simonis – Președinte Interimar al Camerei Deputaților
Doamnei Luminița Teodora Odobescu – Ministrul Afacerilor Externe
Biserica Baptistă a luat act cu îngrijorare de Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 23 mai 2024 în cauza „Buhuceanu și alții contra României” (nr.20081/19) conform căreia ar fi fost încălcat art.8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale (Roma, 1950) care prevede că „orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale” (punctul 1).
Credincioșii baptiști din România afirmă că în lumina învățăturilor biblice, familia nu este un simplu construct social ci a fost inițiată de Dumnezeu, fiind definită ca unirea bazată pe legământul solemn dintre un bărbat și o femeie. Având în vedere originea ei divină, credincioșii baptiști au convingerea fermă că nicio instituție sau entitate publică națională sau transnațională nu are dreptul și nici autoritatea, pe de o parte, de a defini familia altfel decât ca unirea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie sau pe de altă parte, de a crea forme noi de asociere între persoane care să fie considerate echivalente conceptului de familie. O eventuală legiferare în sensul schimbării definirii familiei altfel decât ca fiind unirea dintre un bărbat și o femeie, ar constitui o încălcare a principiului libertății de conștiință și a principiului libertății religioase, drepturi recunoscute în prezent prin Constituția României la art.29 (1) care prevede că „libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă” iar la pct.2 prevede că „libertatea conștiinței este garantată”.
Conform punctului 2 al Preambulului Statutului de organizare și funcționare al Cultului Creștin Baptist recunoscut prin HG 58/2008 și modificat și completat prin Ordinul 32/2017 al Secretariatului de Stat pentru Culte, baptiștii consideră că libertatea religioasă este inalienabilă și irevocabilă și că nicio altă libertate nu este în siguranță acolo unde nu există libertate religioasă.
Mai departe, conform rezultatelor Recensământului populației și locuințelor (2021), peste 94% din populația României se declară ca aparținând diferitelor culte recunoscute de Statul Român. Astfel, și din punct de vedere moral, social și cultural, majoritatea covârșitoare a populației țării noastre, înțelege familia ca fiind uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie care au drepturi egale, inclusiv dreptul și îndatorirea ca părinți de a asigura creșterea și educarea copiilor. Aceste valori morale, sociale și culturale se regăsesc și în Convenția pentru apărarea Drepturilor omului și a Libertăților fundamentale (Roma, 4 noiembrie 1950) și ratificată de România în 1994 după cum afirmă art.12:
„Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept.”
După cum afirmă articolul tocmai menționat, statul are dreptul și autoritatea de a legifera în ceea ce privește dreptul bărbatului și al femeii de a se căsători și de întemeia o familie. Drept pentru care, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza „Buhuceanu și alții contra României” constituie o încălcare a suveranității naționale a poporului român, precum și o ingerință gravă în procesul democratic de legiferare care conform Constituției României aparține organelor reprezentative ale Statului (Parlament, respectiv Guvern).
Temeiul pronunțării Hotărârii Curții Europene este unul nefondat, întrucât acesta ar fi o presupusă încălcare a articolului 8 din Convenție care statuează dreptul oricărei persoane la viață privată și familie. Însă, definirea familiei este făcută tot de Convenție la art.12 care prevede că „bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie”.
De asemenea, conform art.258 din Codul Civil, familia trebuie să fie ocrotită de societate și de stat (pct.2) iar statul are obligația de a sprijini „încheierea, dezvoltarea și consolidarea” familiei (pct.3) astfel că instituțiile statului român au îndatorirea să întreprindă toate demersurile legale de a proteja familia.
Având în vedere cele expuse mai sus și în virtutea calității de înalți reprezentanți ai societății și statului român pe care o aveți, vă solicităm să faceți toate demersurile legale și instituționale necesare pentru a depune în termen cererea de retrimitere a cauzei în fața Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și apărarea cu fermitate a valorilor morale, sociale și culturale ale poporului român.
Vă asigurăm de susținerea în rugăciune a tuturor instituțiilor statului de către credincioșii din bisericile baptiste din țara noastră.
Cu considerație,
Președinte,
Pastor Sorin Bădrăgan
Secretar General,
Pastor Ioan Teofil Mihoc
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!