BARNEVERNET – UN GULAG NORVEGIAN AL COPIILOR

„Semnele nu pot înṣela: ele spun că agonia s-a sfârṣit, în curând, lumea veche nu va mai fi decât o amintire, Occidentul a intrat
în post-democrație – stadiul ultim al unei lungi suferinṭe numită istorie. Fiara care (re)vine la viaṭă sub ochii noṣtri este una plăsmuită din aliajul ideologic nazist-comunist.”

(SORIN BERCHEZ – Licențiat în drept și limbi străine. Specializat în lingvistică romanică. Traducător, profesor, antropofil și temător de Dumnezeu)

Recent, dicṭionarul ororilor timpurilor moderne s-a îmbogăṭit cu un nou cuvânt. După Gestapo, nazism, holocaust, Gulag și NKVD, iată că a venit vremea să învăṭăm să spunem și bar-ne-ver-net. Limba care ne-a dăruit acest ultim sinonim pentru atrocitate este cea vorbită în ṭara cunoscută până nu demult ca cea a lui Grieg și Ibsen, înainte să devină ceea ce este astăzi, adică patria lui Breivik ṣi a Barnevernetului.

Ca român, am aflat de acest nume doar de curând, după ce fălcile sinistrului Leviatan scandinav au hăpăit destinul unei familii româno-norvegiene deṣi, după cum se ṣtie acum, agenṭia statului norvegian este de multă vreme în centrul unui scandal internaṭional ce se întinde din India până în Nigeria, ṣi din Cehia până în Rusia.

Acuzaṭiile grele aduse de preṣedintele ceh care nu ezită să numească Barnevernet – Gestapo și acțiunile guvernului din India care a mers până acolo încât să lovească în interesele economice ale Norvegiei vorbesc despre gravitatea extremă a celor petrecute.

Încadrată de poliṭie, justiṭie, presă ṣi politicieni, agenția Barnevernet practică un gangsterism de stat după un modus operandi tipic organizațiilor criminale. Această agenṭie a reuṣit performanṭa de a provoca apariția unui fenomen cumplit: suicidul la copiii sub 7 ani. Imaginea celor patru polițiști veniți să-l aresteze pe bebeluṣul Ezechiel în vârstă de trei luni, exprimă cum nu se poate mai bine, raportul de forțe actual dintre statul norvegian ṣi cetățean.
Abuzuri de neimaginat au loc sub ochii unei lumi în parte ṣocate, în parte incredule, învăṭate să creadă că barbarii cresc doar în Orient. Din 1992, zeci de mii de copii devin proprietatea statului prin Barnevernet (PESTE ZECE MII numai anul trecut!), după o ideologie de inspiraṭie nazistă care a supravieṭuit ṣi în Germania până astăzi (de la Hitlerjugend-ul nazist până la Jugendamt-ul din zilele noastre) indiferent de culoarea politică declarată a guvernelor care au deținut puterea. Acesta este statul căruia numeroși quislingi dâmbovițeni foarte vocali și intens mediatizați ne îndeamnă să-i acordăm în continuare încrederea noastră.

Mulṭi se miră cu voce tare, unii candid, iar alții de-a dreptul ipocrit,
întrebându-se cum de a fost posibil să apară un astfel de monstru în paradisul din Scandinavia. Dar cum este posibil ca nici măcar acum să nu înțelegem că această idilică Norvegie a imaginarului nostru nu există!

Numeroase sunt și vocile care au denunțat interesele financiare oculte care sunt la mijloc pentru că Barnevernet este și o afacere de sute de milioane, dar numai în subsidiar, sumele colosale care se învârt în acest circuit al groazei dovedesc tocmai greutatea acestei misiuni pentru autorii din umbră ai proiectului.

După o reṭetă binecunoscută tuturor regimurilor totalitare, funcṭionarea sistemului este asigurată prin profituri substanțiale pentru toți cei implicaṭi. Zelul agenṭilor instituṭiei este stimulat prin câṣtiguri obscen de mari.
Statul oferă recompense consistente pentru turnători, sume cu multe zerouri pentru executanṭii direcṭi ṣi complici: asistenṭi sociali, psihologi, avocaṭi.

Ipoteza Barnevernetstein nu are nici cel mai mic suport – cine mai poate crede acum că este vorba de un mutant ori de un experiment scăpat de sub control? Este suficient să privim cum toate celelalte instituṭii ale statului fac zid astăzi în jurul caracatiței ale cărei operaṭiuni sunt secretizate pentru a înṭelege că Barnevernet nu este abuziv în mod circumstanṭial, ci congenital – el a fost creat să fie abuziv – cuvântul abuz stă scris în genele sale, legal. Cruzimea cu care sunt trataṭi copiii – fiinṭele cele mai inocente ṣi mai vulnerabile ale societății, și suferințele groaznice pe care le îndură, sunt atât de flagrante, încât a le nega ori a le justifica, ṭine de domeniul patologicului.

Ca să înțelegem, trebuie să derulăm puțin firul relației cauzale pentru că înainte de Barnevernet a existat ideologia Barnevernet așa cum înainte de Gestapo a fost „Mein Kampf” și după cum înainte de NKVD a existat „Das Kommunistische Manifest”.

Când ministrul Educației din Norvegia declară că este greṣit a crede că părinții sunt cei mai potriviți să-și crească copiii, el nu bate câmpii, ci doar dă glas ideologiei ce călăuzeṣte statul pe care îl serveṣte. Ce vrea să spună mai departe ṣi ce se poate citi printre rânduri este că statul este cel mai în măsură să se ocupe de ei.

Copiii nu au nevoie de părinṭi ca să fie crescuṭi, ei pot fi crescuți la fel de bine de grup (sau de haită, ori de stat) spune și Boris Cyrulnik, psihanalist pentru cine vrea să creadă, activist anti-familie pentru cine vrea să înṭeleagă, unul dintre cei ale căror idei sunt considerate referință în Europa ṣi în lume ṣi care declară familia ca fiind (citez dintr-un manual ṣcolar) : «locul unei extreme violenṭe». Afirmaṭia – de altfel, pur propagandistică – este preluată ṣi repetată ca un ecou pe toate canalele posibile: în culegeri de texte, lucrări de specialitate, manuale ṣcolare ca să se știe peste tot că statul declară familia un pericol. În mod evident, singura bază pentru o asemenea afirmație scandaloasă care incriminează familia este cea ideologică. Familia adevărată nu poate fi un pericol decât pentru un stat cu aspirații totalitare aṣa cum se dovedeṣte a fi astăzi cel norvegian. După ce a preluat în forță, printr-un adevărat Anschluss, controlul total al educației, și după ce ṣi-a asigurat, contracost, serviciile unei Biserici în ruine, devenită un fel de Reichskirche, familia, așa agonizantă cum este, a rămas singura instituție care poate opune rezistență politicii de instaurare a controlului absolut al statului asupra individului, a reeducării ṣi spălării creierului.

Pentru că întârzie să moară, statul norvegian a decis aplicarea soluției finale, instituției familiei, iar Barnevernet este arma creată pentru a executa această misiune. Scopul este crearea unui individ mankurtizat, fără identitate, zdrobit psihic și dezechilibrat emoțional, dependent de tranchilizante sau de droguri, a unui individ perfect manipulabil, aflat cu totul la dispoziția statului.
Că distrugerea familiei este ținta acestui tip de terorism postmodern, o confirmă și faptul că sistematic, copiii luaṭi dintr-o familie sunt separaṭi ṣi plasaṭi în case diferite, iar părinṭii sunt supuși la presiuni psihologice și șantaj pentru a divorța.

Dar Barnevernetul mai este ṣi fructul toxic al antropofobiei și tanatofiliei care domină astăzi în mod tot mai agresiv politica oficială în societatea occidentală, unde bebeluṣii sunt asasinaṭi în mod într-un autentic spirit «umanist» în instituṭii patronate de stat (Marea Britanie ṣi Canada sunt doar două exemple – și nu, nici măcar nu este vorba de avort), în timp ce presa, din roṣie cum este, se inflamează până la incandescenṭă când este vorba de gradul de fericire al batracienilor, ori de «drepturile» moluștelor. De aceea, Barnevernet nu este un accident, ci un model, iar Norvegia de astặzi nu este decât oglinda lumii de mâine. Prin diferiți interpuși – ONG-uri radicalizate, jurnaliști, tribunale, politicieni, minorităṭi inventate în laborator și alte clone ale Barnevernetului, statul duce un război total împotriva propriilor cetăṭeni cărora le sunt confiscate rând pe rând libertăṭile fundamentale și care se văd înghesuiți în ceea ce aduce tot mai mult a ghetou global: nazimondialismul. Unde se mai vorbeṣte azi în Vest despre libertatea de conṣtiinṭă, despre dreptul la liberă exprimare sau despre respectarea libertăṭii de credinṭă? Lumea euroatlantică se barnevernetizează cu viteza unui TGV. O tăcere de plumb s-a lăsat peste întreaga clasă politică occidentală, de la Atlantic până pe Oder, solidară în obedienṭă până la omertà în cel mai pur stil mafiot.

Semnele nu pot înṣela: ele spun că agonia s-a sfârṣit, în curând, lumea veche nu va mai fi decât o amintire, Occidentul a intrat
în post-democrație – stadiul ultim al unei lungi suferinṭe numită istorie. Fiara care (re)vine la viaṭă sub ochii noṣtri este una plăsmuită din aliajul ideologic nazist-comunist.

Drama familiei Bodnariu este drama miilor de familii strivite sub acest tăvălug infernal. Dar ea este ṣi drama poporului norvegian, înrobit de un stat tentacular, a unei societăṭi perfect înregimentate în care puṭini, tot mai puṭini sunt cei ce mai îndrăznesc să miște în front, de la presă la politicieni, de la justiṭie la opinia publică, cumpăraṭi cu petro-coroane sau controlaṭi prin frică. Este ṣi drama noastră, a tuturor celor care trăim aceste vremuri neguroase care vestesc apropierea celui de-al IV-lea Reich – un Reich mondial internațional-socialist.

Este ceea ce mă face să cred că dacă ar mai fi în viaṭă, Soljeniṭîn nu ar mai scrie doar despre Vorkuta ṣi Magadan, ci ṣi despre Barnevernet ṣi despre regatul socialist de sub Cercul Polar, fostă democraṭie convertită astăzi la ateocraṭie arctică. Dar cum Alexandr Isaievici nu mai este printre noi, fiecare dintre noi are datoria să strige adevărul despre martiriul micuṭilor din arhipelagul scandinav – un Gulag al secolului XXI.

AUTORUL ARTICOLULUI: SORIN BERCHEZ
Licențiat în drept și limbi străine. Specializat în lingvistică romanică.
Traducător, profesor, antropofil și temător de Dumnezeu.

SURSA:

http://www.culturavietii.ro/2016/02/06/barnevernet-un-gulag-norvegian-al-copiilor/