BEBELUȘUL MATHIAS ROTUNDU A FOST REPATRIAT ÎN ROMÂNIA ȘI ÎNCREDINȚAT LEGAL BUNICILOR SĂI AȘA CUM ERA ABSOLUT NORMAL ÎN SITUAȚIA ACTUALĂ
Așa arată un bunic și o bunică (părinții Soranei) fericiți, cu nepoțelul în brațe, pe care l-au adus înapoi în România… Vă puteți imagina cum sunt în clipa asta Ionuț și Sorana Rotundu, care se află încă în Danemarca…
După luni întregi de suferință pentru cei doi părinți, închiși pe nedrept de autoritățile daneze, după ce Mathias a fost trimis nejustificat într-o familie de încredințare, e o bucurie fără margini să îl vedem pe acest băiat repatriat în România la cererea statului român.
Sunt mulți care au spus deja sau vor spune în următoarele zile cine și ce a făcut, ale cui sunt meritele etc… Am mai trecut prin astea de câteva ori. Eu îmi permit însă să spun un singur lucru: Dumnezeu a lucrat în chip minunat și și-a arătat dragostea și atotputernicia, săvârșind încă o lucrare, pe care cei mai mulți nu cred că sunt capabili să o înțeleagă. Poate veți citi Psalmul 126, care vorbește de eliberarea prizonierilor de război prin puterea Domnului. Cunosc o mămică fericită (la ora asta), aflată încă în Danemarca, care cunoaște cu certitudine aceste versete…
Apropo, copilul este sănătos, din ceea ce îmi spun părinții lui… Cum e cu „shaken baby syndrome”, (ne)stimați lucrători din sistemul nordic de „protecție” a copilului?!?
Dincolo de bucuria repatrierii unui copilaș rupt samavolnic de la sânul mamei imediat după naștere (exclusiv cetățean român, nu danez!), rămân niște probleme. Pentru că știu anumite chestiuni legate de gestionarea dosarului, pe care prefer să nu le menționez public, vreau totuși să mă exprim public în termeni fermi pe următoarele coordonate:
1. Mă aștept ca URGENT autoritățile daneze să înceteze urmărirea penală ABUZIVĂ declanșată acum aproximativ șase luni împotriva părinților Ionuț și Sorana Rotundu;
2. Aștept ca cineva cu poziție relevantă din sistemul politico-administrativ danez să transmită direct, fără publicitate nenecesară în speță, SCUZE OFICIALE și REGRETE celor doi părinți aruncați abuziv în detenție, în baza unei PREZUMȚII DE VINOVĂȚIE care nu există decât în statele care NU CUNOSC ȘI NU PRACTICĂ DEMOCRAȚIA! Greu de înțeles de ce se pot întâmpla astfel de lucruri în state nordice cu democrație consolidată…
3. Mă aștept ca autoritățile daneze să realizeze o reevaluare foarte serioasă a procedurilor medicale și de cercetare penală în astfel de situații! Nu dorim repetarea acestei suferințe și în cazul altor familii!
Restul, prefer sa discut direct (și discret) în limbaj politico-diplomatic, cu date factuale certe, verificate, cu reprezentanții politici și diplomatici ai statului danez, așa cum se procedează între state aliate și partenere europene.
Bucuria e uriașă în această seară, rănile vor rămâne încă o perioadă, dar vor putea fi depășite cu ajutorul Domnului, rămâne însă obligația de a face tot ceea ce este posibil ca pe viitor drama familiei Rotundu din Danemarca să nu se mai repete.
P.S. Statul român are încă mult de muncă, din păcate, pentru că alte familii de români trec și ele prin drama separării de copiii lor, din diferite motive, în state vest-europene. Toate… state democratice (nu-i așa?!?), prospere, impecabile, care nu o dată ne-au dat nouă, românilor, lecții de moralitate… Oare aceste state și-au făcut și propria lor evaluare?!?
AUTOR: Senator Titus Corlățean
SURSA:
https://www.facebook.com/tituscorlateanpolitics/posts/pfbid0jwxNoAm23eDPDx38eLt7zMQnkn47KAKdzhbXGxzYqsDxJ9K683cNim5kyLc2TMGLl
IONUȚ ȘI SORANA ROTUNDU ARESTAȚI NEVINOVAȚI DE AUTORITĂȚILE DIN DANEMARCA
IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT EXACT ȘI CUM AU FOST ACUZAȚI 2 PĂRINȚI NEVINOVAȚI:
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!