(foto: romedic.ro)
Copilul nenăscut are dreptul la viață! Trebuie să i-l acordăm. Discuțiile globale care au loc recent privind avortul, necesită extinderea subiectului și în România. Oferim astăzi traducerea în limba română a unui material exemplar publicat de intelectuali creștini privind subiectul. Traducerea a fost făcută de Părintele Emil Ember (AFR Baia Mare). Îi mulțumim!
APĂRAȚI COPILUL NENĂSCUT!
După abrogarea dreptului la avort, activiștii, jurnaliștii de opinie și chiar autori celebri, au țipat că teocrația ia avânt. Ei susțin că militanții pro-viață se opun avortului doar din motive religioase și că abrogarea avortului ca drept ar instaura astfel religia. Protestatarii mărșăluiesc în fața caselor judecătorilor de la Curtea Supremă. Diverse voci spun că răsturnarea avortului va duce la interzicerea căsătoriilor inter-rasiale și a contracepției. Joe Biden a declarat chiar că ar putea duce la segregarea elevilor care se identifică LGBT în școli.
Toate acestea sunt o prostie. Activiștii pro-avort vor să vorbească despre aceste probleme pentru că știu că poziția lor cu privire la avort nu poate fi apărată. Asta deoarece cauza pro-viață este construită pe realități naturale și morale: fapte științifice despre când începe o nouă viață umană și filozofia solidă despre demnitatea și valoarea profundă a fiecărui membru al familiei umane.
Multe tradiții religioase mărturisesc aceste adevăruri. Și dacă seculariștii nu pot accepta aceste realități, cu atât mai rău pentru secularism. Se lansează acuzații că legile care interzic omuciderea fetală sunt instituite de religie dar aceste legi nu înseamnă nici mai mult și nici mai puțin decât legile care interzic omuciderea adulților. Legile care protejează oamenii de violența avortului sunt impuse de moralitate nici mai mult și nici mai puțin decât legile care protejează oamenii de alte forme de atac violent.
Orice s-ar intâmpla, un lucru este cert: vocile pro-avort vor continua să susțină că opoziția față de avort se bazează doar pe credințe religioase.
Teama de teocrație
Drept urmare, susținătorii pro-viață vor trebui să prezinte dovezi și argumente în fața concetățenilor și să-i convingă să aleagă politicieni care vor adopta legi corecte. Nevoia de a apăra demnitatea vieții nenăscute va deveni mai urgentă. Trebuie să arătăm că atât biologia modernă a dezvoltării intra-uterine, cât și tehnologia medicală atestă realitatea incontestabilă că orice copil nenăscut îngrijit în pantecele femeii este o ființă umană și că moralitatea sănătoasă ajunge la concluzia că toate ființele umane merită drepturi depline și protecția legii.
Într-un anumit sens, critica secularistă „progresistă” a argumentelor pro-viață este adevărată: la cel mai profund nivel, dreptul la viață se bazează pe realitatea că suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, chemați să petrecem toată veșnicia împreună cu El. Desigur, unii resping acest adevăr și încearcă să identifice altceva despre ființele umane sau cel puțin despre acele ființe umane despre care ei cred că merită respect. Acest lucru îi califică drept subiecți ai dreptății și purtători de drepturi care ar trebui protejate de lege.
Răspunsul nostru este simplu: chiar dacă este vorba despre ființa umană adultă care merită cu adevărat protecția legii, asta se aplică și ființei umane nenăscute. Pentru că născuți sau nenăscuți, împărtășim aceeași natură umană și ca atare nu orice caracteristică variabilă și contingentă este cea valoroasă. Cu alte cuvinte, toate ființele umane sunt create egale și ănzestrate de Creatorul lor cu dreptul inalienabil la viață. Legile pro-viață, așadar, nu sunt nici mai mult și nici mai puțin religioase decât Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, de exemplu. Nu trebuie să fii credincios, religios, pentru a ajunge la aceeași concluzie.
Indiferent de stadiul de dezvoltare al copilului nenăscut, indiferent dacă are patru săptămâni sau treizeci și trei de săptămâni, avortul ucide o persoană. Avortul pune capăt unei vieți – o viață umană, viața unei ființe umane distincte și unice. Știința nu ar putea fi mai clară, nici imaginile ecografiilor abdominale atunci când cuplurile anunță cu bucurie că un nou copil este pe drum.
O lege care îi obligă pe evrei să meargă la liturghie sau pe protestanți să mănânce cosher ar însemna impunerea religiei altora. Legile pro-viață nu fac așa ceva! Punctul de vedere pro-viață se bazează pe faptul biologic incontestabil că o ființă umană există încă din momentul concepției. Embrionul și fătul uman, nu mai puțin decât sugarul sau adolescentul uman, este un membru viu al speciei Homo Sapiens, o ființă umană. „Embrion”, „făt”, „sugar”, „copil”, „adolescent” și „adult” nu sunt nume pentru diferite tipuri de ființă, ci sunt nume pentru una și aceeași ființă în diferite stadii ale dezvoltării ei naturale. Adultul care ești „tu”, este același „tu” care, într-un stadiu anterior al dezvoltării tale, ai fost tu adolescent, tu bebeluș, tu făt, tu embrion.
Viața este un dat științific
Asta nu este o credință religioasă ci un fapt științific. Legile pro-viață sunt construite pe acea realitate biologică și pe o judecată morală cu privire la valoarea egală intrinsecă a vieții umane, indiferent de dimensiune, stadiu de dezvoltare sau abilități cognitive.
Judecătorul Alito concluzionează că o lege pro-viață „trebuie susținută dacă există o bază rațională despre care legiuitorul crede că ar putea servi intereselor legitime ale statului. Aceste interese legitime includ respectul și conservarea vieții pre-natale în toate etapele de dezvoltare.” Declarația lui Alito reflectă adevărul că opiniile pro-viață se bazează pe afirmații morale cu privire la respectarea vieții nenăscute. Afirmațiile morale sunt fie bune, fie rele, adevărate sau false, în ceea ce privește demnitatea persoanei umane. Nu există nicio altă variantă sau alternativă.
A fi pro-viață înseamnă a cere ca legea să protejeze pe cel nenăscut. A extinde protecția juridică a persoanelor în conformitate cu alte criterii, cum ar fi conștiința de sine sau capacitatea imediat exercitată de a raționa, înseamnă a plasa demnitatea umană într-un spectru, un spectru arbitrar. Cei care neagă umanitatea ființelor umane nenăscute și, astfel, protecția legii, sunt cei care se bazează pe o ideologie de nesusținut care vede unele ființe umane ca pe niște non-persoane.
Oamenii sunt liberi să facă sex sau nu, dar indivizii nu ar trebui să fie liberi să ucidă copiii pe care îi concep, indiferent de stadiul vieții intrauterine. Dreptul copilului la viață implică datoria adulților de a avea grijă de el și astfel, limitează libertățile noastre. Drept urmare, nu poate exista un drept real la avort. Mai degrabă, există dreptul fiecărui copil de a nu fi obiectul unei alegeri al cărei scop specific este sa-i pună capăt vieții. Avortul nu este niciodată un bun moral, așa că nu poate fi niciodată un adevărat drept constituțional.
Militanții pro-viață nu ar trebui să fie intimidați de retorica supraîncălzită care susține încălcări ale așa-numitului „zid de separare” dintre biserică și stat. Ei ar trebui să continue să facă ceea ce au făcut timp de 49 de ani, dând mărturie cu îndrăzneală și compasiune despre adevăr, despre demnitatea egală a fiecărui membru al familiei umane.
Autori:
Ryan T. Anderson este președintele Centrului de Etică și Politici Publice și co-autor al viitoarei cărți „Tearing Us Apart: How Abortion Harms Everything and Solves Nothing.”
Andrew T. Walker este membru al Centrului de Etică și Politici Publice și profesor asociat de Etică Creștină la Southern Baptist Theological Seminary.
ARTICOLUL 16 DIN DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului afirmă: „Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului”.
Familia română își cere drepturile. Pentru aceste drepturi am pledat din 2006 încoace și tot pentru ele vom continua să pledăm și de-acum înainte. Sunt cele mai prețioase dintre drepturi dar și cele mai abuzate în zilele noastre. Prețuiți-le!
SURSA:
A.F.R. – Alianța Familiilor din România
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!
Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!