Nu e o glumă! Pentru că prima oară când citeşti aşa ceva, e normal să crezi că e vorba de o glumă, una proastă… Internetul e plin cu poveşti de adormit copiii, cu privire la „tratamente” care pot distruge tumorile maligne.
După cum se ştie, atunci când medicul specialist oncolog recomandă chimioterapia, acest procedeu nu distruge doar celulele (ţesuturile) cancerigene, ci şi pe cele sănătoase. Vestea bună este că o adolescentă americană de origine chineză, a făcut o descoperire cu adevărat revoluţionară care va putea fi implementată cu succes ca tratament în distrugerea cancerului. Dacă te uiţi puţin la fotografia Angelei Zhang, vei avea senzaţia că este vorba de o fată obişnuită, un om absolut normal, fără puteri paranormale sau mai ştiu eu ce calităţi fantastice. Angela este elevă la liceul Monta Vista din oraşul american Cupertino, California.
Angela are o calitate deosebită: PERSEVERENŢA în munca ei de cercetare izvorâtă din pasiunea pentru microbiologie şi biochimie. Numai aşa a reuşit să descopere o metodă eficientă prin care pot fi distruse celulele cancerigene FĂRĂ SĂ FIE DISTRUSE ŞI CELULELE SĂNĂTOASE. Este vorba de peste 1000 de ore de cercetare şi studiu petrecute de Angela încă din 2009 când avea doar 15 ani. Efortul Angelei a fost încununat de succes pentru că ea a reuşit să inventeze o nanoparticulă în componenţa căreia, a inclus aur şi oxid de fier, elemente necesare pentru ca evoluţia tumorii maligne să poată fi monitorizată atât prin procedeul RMN, cât şi prin procedee fotoacustice. Nanoparticula creată de Angela, poate fi infiltrată chiar în tumora canceroasă, în amestec cu Salinomycin (un medicament anticancerigen deja existent) pentru a distruge celulele cancerigene. Nanoparticula poate distribui substanţa atunci când este activată de un laser.
Pe parcursul celor 1000 de ore de cercetare, Angela a continuat să studieze fizica, ingineria chimică şi ingineria biomedicală iar dorinţa ei cea mai mare este să devină profesor şi cercetător. Unul dintre motivele pentru care a început cercetarea în domeniul cancerului, a fost faptul că străbunicul Angelei a avut cancer hepatic iar bunicul ei a murit din cauza unui cancer pulmonar, când Angela era în clasa a şaptea. De-a lungul anilor, Angela şi-a pus întrebarea : „De ce oare se întîmplă asta ?!? De ce oare cancerul nu poate fi împiedicat să producă moartea ? Ce am putea să facem ca să rezolvăm problema aceasta şi cum aş putea să fiu şi eu de folos în acest domeniu???”
Angela Zhang crede că vor mai trece ani buni până când se vor termina testele clinice şi descoperirea ei va putea fi de folos pentru pacienţi.
Pentru realizarea ei, Angela a câştigat premiul întâi, în valoare de O SUTĂ MII DOLARI din cadrul Siemens Competition, categoria Math, Science and Technology.
SURSE DE INFORMARE:
FELICITĂRI PENTRU MUNCA EI ASIDUĂ ŞI ÎI DORESC SĂ MAI FACĂ ASEMENEA DESCOPERIRI !
Aurora, să dea bunul Dumnezeu ca această domnişoară să ajungă unul dintre cei mai mari cercetători ai omenirii, să o ajute Domnul să găsească leacul care să vindece cancerul pentru ca cei sărmani şi suferinzi să fie salvaţi !
Îţi doresc o Duminică binecuvântată şi te mai aştept cu drag pe blogul meu unde întotdeauna eşti binevenită ! 🙂