Am scris mai demult UN ARTICOL despre o năstruşnică inovaţie („aparatul de spus rugăciuni”) prin care catolicii nu mai trebuie să se obosească să se mai roage la Dumnezeu şi preferă să apese pe un buton al unui dispozitiv electronic care „se roagă” în locul lor (culmea ereziei şi a sfidării literei şi spiritului Sfintei Scripturi). Spuneam în acel articol că nu m-aş mira deloc ca mâine-poimâine să auzim că şi Biserica Ortodoxă Română va recurge la asemenea modalităţi de rugăciune care n-au nimic în comun cu ceea ce ne învaţă Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu.
Recent am citit o ştire care mi-a atras atenţia, evident, în mod neplăcut.
Nu este vorba de un nou model de aparat de spus rugăciuni ca la catolici, dar preoţii ortodocşi s-au gândit la o chestie şi mai interesantă. A fost înfiinţată o pagină web specială (un formular online) prin care „creştinii” pot să trimită Bisericii Ortodoxe tot felul de acatiste şi de pomelnice BINEÎNŢELES CONTRA UNEI SUME DE BANI pentru că nimic nu e gratuit în lumea asta, nici măcar iertarea păcatelor, nu-i aşa ?!? Taxele respective pot fi plătite online dacă ai un card bancar activat pentru un asemenea tip de plăţi. Ce se întâmplă cu exactitate cu aceşti bani, în ce conturi ajung, cum sunt administraţi, nu putem să ştim… Oricum, trebuie să mănânce şi popii ortodocşi o pâine, sunteţi de acord ? Cum ar mai avea ei bani să-şi cumpere jeep-uri şi să-şi construiască vile luxoase ?!? Nu vă gândiţi şi voi un pic la ei ? Chiar nu vă pasă ?!?
De ce să te mai complici şi de ce să arzi gazul pe la slujbele Bisericii Ortodoxe când poţi intra acasă pe calculatorul personal şi poţi solicita [prin Internet] preoţilor, să facă nişte acatiste sau nişte pomelnice de toată frumuseţea şi de toată splendoarea ?!?
ACATISTE + POMELNICE ORTODOXE = INDULGENŢE CATOLICE
Exact acelaşi lucru (dar sub o altă formă) se întâmpla în anul 1517 când marele reformator MARTIN LUTHER (care la acea vreme era teolog catolic) a scris CELE 95 DE TEZE şi a luat o atitudine clară şi fermă împotriva aşa-ziselor INDULGENŢE lansate pe piaţă sub binecuvântarea Papei de la Roma.
Acele „indulgenţe” erau de fapt nişte hârţoage emise de Vatican care pretindea că sunt nişte „paşapoarte către Rai”. Călugării catolici vindeau acele „certificate de mântuire” în Biserici şi în centrul oraşelor şi le promiteau credincioşilor că dacă vor cumpăra indulgenţe, preoţii se vor ruga şi vor putea să-i scoată din iad şi să-i salveze pe cei dragi decedaţi (unchi, mătuşi, cumnaţi, bunici sau alţi răposaţi, oameni necredincioşi şi atei care au trăit şi au murit fără Hristos şi fără Dumnezeu pe acest pământ).
Sunt absolut convins că dacă în 1517 ar fi existat calculatoare şi Internet, preoţii catolici ar fi procedat la fel ca şi popii ortodocşi de astăzi, ar fi înfiinţat o pagină web specială şi un formular online prin care credincioşii să poată comanda INDULGENŢE ONLINE !
Dacă stai bine şi te gândeşti, acatistele şi pomelnicele ortodoxe fac o casă bună cu indulgenţele catolice emise pe teritoriul Imperiului Romano-German la începutul secolului al 16-lea. Este vorba doar de aceeaşi Mărie cu o altă pălărie ! ACEEAŞI EREZIE ŞI ACEEAŞI ÎNŞELĂCIUNE A DIAVOLULUI !
LA CE FOLOSESC ACATISTELE ŞI POMELNICELE OFERITE CONTRACOST DE BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ?!?
Eu vă dau un răspuns chiar acum :
LA ABSOLUT NIMIC !!! BA DA… LA ÎNCASAREA UNOR BANI CARE TREBUIE SĂ AJUNGĂ ACOLO UNDE TREBUIE… ŞTIŢI VOI UNDE…
Să vedem totuşi ce spun preoţii ortodocşi despre „utilitatea” acestor acatiste şi pomelnice (ce importanţă are ce spune Biblia ? important e ce spun popii, nu-i aşa ? mai contează Sfânta Scriptură – Cuvântul lui Dumnezeu ?!?)
Pomelnicele astea NEBIBLICE ŞI IDOLATRE „folosesc” la :
– pomenirea morţilor pentru „iertarea păcatelor” acestora
– vindecarea celor aflaţi în suferinţă trupească şi sufletească
– reuşită la examene şi alte momente importante din viaţă (n.r. eventual câştigare la loto, la poker sau la barbut)
– pomenirea în cadrul Sfintei Liturghii
După cum se poate observa mai sus, MORŢII SUNT PRIORITATEA NUMĂRUL UNU A BISERICII ORTODOXE !!! Cei vii sunt lăsaţi pe un plan secundar pentru că ei încă sunt în viaţă şi pot să trăiască bine-mersi mai departe în idolatrie, preacurvie, beţie, manele, ţigări, droguri, minciună, hoţie, drăcuieli, înjurături, duşmănie, materialism, ateism, etc… Nu ne facem deloc probleme cu ăştia vii ci ne îngrijorăm pentru ăia morţi şi ne stoarcem creierii ca să vedem ce putem face ca să li se ierte păcatele, să-i scoatem din iad şi să-i ducem în Rai !
Păi, uite că nu mai e nevoie să ne agităm pe tema asta pentru că Biserica Ortodoxă Română a descoperit „soluţia salvatoare” :
ACATISTELE ŞI POMENILE ONLINE
Click pe butonul TRIMITE UN POMELNIC ACUM, apoi click pe ALEGE UN POMELNIC respectiv click pe opţiunile ACATIST / SFÂNTA LITURGHIE / SFÂNTUL MASLU / PARASTAS (depinde ce te interesează). Important e să ai o conexiune de Internet acceptabilă şi să-ţi funcţioneze bine calculatorul… Restul e ok… Relaţia personală cu Dumnezeu prin intermediul SINGURULUI MIJLOCITOR – DOMNUL IISUS HRISTOS – poate să nici nu existe !
De ce să intrăm pe UŞA (SINGURA UŞĂ) spre Cer (Domnul Iisus Hristos) şi de ce să nu intrăm pe fereastră, nu-i aşa ? Accesul la Dumnezeu se poate face şi pe uşa din dos, sunteţi de acord ? Ce mai contează ce spune Biblia – Sfânta Scriptură ?!? Avem şi noi, ortodocşii, Biblia, dar chiar trebuie neapărat să o respectăm ??? Unde scrie asta ?
Dacă dai click pe butonul-opţiune ACATIST îţi apare un câmp intitulat LISTA PERSOANELOR POMENITE în care trebuie să scrii numele morţilor (nu cred că ar fi rău să fie trecut şi numele viilor pentru că oricum şi cei „vii” sunt tot MORŢI DIN PUNCT DE VEDERE SPIRITUAL ŞI DESPĂRŢIŢI DE DUMNEZEU ATÂT TIMP CÂT ÎN VIAŢA LOR NU A EXISTAT UN MOMENT DE ÎNTÂLNIRE PERSONALĂ CU DOMNUL ŞI MÂNTUITORUL IISUS HRISTOS)
Apoi dai click în alt câmp în care trebuie să completezi PERIOADA ÎN CARE DOREŞTI SĂ-ŢI FIE POMENIŢI MORŢII respectiv un interval cuprins între o zi şi… o lună. Click pe butonul PASUL URMĂTOR (un fel de „next”) şi îţi apare o listă cu mănăstirea sau schitul unde vrei ca popii să-ţi pomenească morţii !!! Mai dai un click şi îţi apar DATELE DE FACTURARE necesare pentru ca Biserica Ortodoxă să-ţi mai umfle nişte bani PENTRU NIMIC, sfidând în mod grav Biblia, Cuvântul Sfânt !
Încă un click pentru a selecta MONEDA în care doreşti să efectuezi plata serviciilor prestate „creştineşte” de preoţii ortodocşi dar aici vei avea o mică surpriză în sensul că nu se poate plăti în lei, ci numai în… euro, dolari, etc (valute occidentale). Ortodoxia acuză Bisericile Protestante că funcţionează „cu euro şi dolari” dar popii s-au gândit mai bine şi au ajuns la „înţeleapta” concluzie că nu e rău deloc ca în vistieria BOR să intre euro şi dolari… Ca să vezi ce chestie…
Pentru cultura voastră generală, o zi de pomenire costă un euro iar o lună de pomenire costă 24 euro. Un fleac… ne-au ciuruit…
În încheiere, selectezi unul din cardurile acceptate (PayPal sau Card-MobilPay), click pe PASUL URMĂTOR şi click pe PLĂTEŞTE ONLINE (pentru cumpărarea mai multor jeepuri şi vile) pentru a finaliza comanda pentru iertarea păcatelor, scoaterea din iad şi ducerea în Rai a decedaţilor („mântuirea morţilor”) !!!
Cine doreşte să vadă cu ochii lui această erezie a diavolului, poate să poftească pe linkul color de mai jos şi să se crucească (parcă aşa ne învaţă popa) :
TUTORIAL TRIMITERE POMELNIC ONLINE
CE PĂRERE AVEŢI DESPRE ASEMENEA PROCEDEE PRIN CARE „SE POATE OBŢINE” IERTAREA PĂCATELOR ŞI MÂNTUIREA CELOR CARE AU MURIT ?!?
CE AR SPUNE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL DACĂ I-AR VEDEA PE ROMÂNI CĂ PLEACĂ URECHEA LA ASEMENEA EREZII ORTODOXE – ACTE DE GRAVĂ IDOLATRIE ŞI ÎNŞELĂTORII ALE DIAVOLULUI ???
CE AR SPUNE SFÂNTUL APOSTOL PETRU DACĂ AR VEDEA CUM ROMÂNII COMANDĂ ONLINE ACATISTE ŞI POMELNICE PENTRU „IERTAREA PĂCATELOR” MORŢILOR, PENTRU SCOATEREA LOR DIN IAD ŞI TRANSFERUL LOR ÎN RAI ÎNTRU MÂNTUIRE ?!?
Români, feriţi-vă de sminteala acestor învăţături antibiblice şi anticreştine !!! Întoarceţi-vă cu adevărat la Cuvântul lui Dumnezeu, la esenţa şi substanţa Evangheliei, până nu e prea târziu !
Dumnezeu să vă lumineze ca să renunţaţi la idolatrie şi erezie ! Amin !
[polldaddy poll=”5145847″]
SURSA ACESTEI ŞTIRI : GÂNDUL.INFO
gandul.info/magazin/biserica-face-pactul-cu-internetul-drumul-banilor-din-pomelnice-online-1-euro-acatistul-de-o-zi-24-de-euro-abonamentul-la-pomenire-pe-o-luna-8321565
REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOMIS THE CAT :
Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, ortodoxia, catolicismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament !
Blogul lui Tomis the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului !
E trist şi demonstrează întunericul în care se scufundă formalismul religios !
Fie ca bunul Dumnezeu să se îndure de români şi să-i ferească de acest mare pericol care este FORMALISMUL RELIGIOS inutil şi contraproductiv ! De asemenea, să ne rugăm ca Domnul să păzească România de ateism şi secularizare, pericole la fel de mari ca şi formalismul religios !
Mare va fi surpriza popilor in fata Judecatii drepte a lui Dumnezeu… cate generatii de oameni au fost inselate de aceste forme false ale religiei… Cum sa te rogi pentru morti ? Este o erezie…
In Biblie, in Levitic scrie clar ca este interzis sa chemi duhul unui mort… lucru pedepsit cu moartea (Levitic 20:27)… si presupun ca cine se ocupa cu moastele sau pomenirea mortilor… nu este foarte departe de ideea chemarii mortilor… (stiu persoane care se închină și la morti)…
De cele mai multe ori am întâlnit și oameni care pomenind morții fac acest lucru ca și un serviciu celui mort, dar am văzut și persoane care fac aceste ritualuri ca și o închinare în fața persoanei decedate, considerând că a intrat în rândul sfinților… „în lumea celor drepți”… cum se mai spune în popor.
Cu părere de rău, trebuie să spun că majoritatea oamenilor de religie ortodoxă au o părere foarte greşită conform căreia cred că dacă dau un lucru de pomană de sufletul unui mort, obiectul respectiv trece în lumea cealaltă şi ajunge să fie folosit de cel decedat… Este total greşit. Nimeni din lumea aceasta nu poate transmite nici măcar o picătură de apă în cealaltă lume, oricât de frumoase intenţii ar avea el. De altfel, Biblia ne spune despre un caz când un om bogat, care a trăit fără frică de Dumnezeu pe acest pământ şi nu i-a păsat de Lazăr, un sărac care stătea la poarta lui, s-a rugat de Avraam să trimită pe Lazăr să îi răcorească limba cu apă… dar acest lucru este imposibil:
„Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat. Pe când era el în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: „Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.” „Fiule”, i-a răspuns Avraam, „adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa că cei ce ar avea să treacă de aici la voi, sau de acolo la noi, să nu poată.” (Ev. Luca 16:22-26).
Astfel că între cer și iad nu mai există nici o posibilitate de comunicare așa cum se întâmpla în cazul Pildei bogatului. Dacă nu au putut transmite ceva unii altora cei care sunt în diferitele locuri din lumea cealaltă, cu atât mai mult nu putem noi, cei de aici, să trimitem ceva ajutor celor morţi. Şi apoi, dacă cei morţi se află cu Hristos, nu au nevoie de nimic, absolut nimic de la noi, iar dacă sunt în locuinţa morţilor, nu-i mai poate ajuta nimeni şi nu le poate transmite nimic. Şi încă ceva, acolo, în locuinţa morţilor, ei nu au nevoie nici de dulciuri, nici de şervete, haine, veselă şi alte lucruri care obişnuiesc oamenii să dea de pomană…
Cum să credem noi cei de pe pământ că aprinzând o lumânare la capul celui decedat îi vom „lumina” calea spre veșnicie ? Sau făcând o pomană pentru un mort mai putem să îi facem un serviciu celui mort în lumea de dincolo ? Sau îngropându-l cu diverse obiecte de valoare (în sicriu), acestea îi vor folosi în lumea de dincolo… Acestea sunt înșelăciunile celui rău… Categoric, pomenirea morților nu mai are absolut nici o valoare dincolo în eternitate !
Nicăieri nu scrie în Biblie cât de des, cui şi ce să dăm de pomană. Dar, ne învaţă să fim darnici şi să facem milostenie aici pe pământ… strângându-ne comori acolo în cer… dar nu pentru sufletul vreunui mort !
În concluzie, coliva, pomenile, acatistele, apa sfințită, indulgențele, descântecele și alte obiceiuri strămoșești sunt zadarnice… nu ajută la absolut nimic pentru mântuirea sufletului celor care au plecat în veșnicie.
Înșelăciunea celui rău a luat mințile oamenilor, cu adâncă durere o spun pentru cei care aparțin religiei ortodoxe sau catolice… în loc să deschidă Biblia și să citească cu atenție ce scrie acolo.
Paul, încep prin a comenta finalul celor spuse de tine.
NU VOR CITI BIBLIA – Cuvântul Sfânt al Domnului – pentru că au fost învăţaţi de mici copii „lasă că popa ştie mai bine” sau „nu-i treaba noastră să citim Sfânta Scriptură ci doar a popilor ortodocşi, noi nu facem ce face popa (păcate de tot felul şi de toate dimensiunile) dar facem ce zice popa”.
Şi uite aşa, poporul român piere din lipsă de cunoştinţă a Cuvântului lui Dumnezeu… Evanghelia nu numai că nu este cunoscută ci este sfidată, ignorată, călcată în picioare chiar de către preoţii ortodocşi care în loc să sublinieze importanţa primirii în inimă a Domnului Iisus Hristos ca Mântuitor personal, importanţa unei vieţi trăite în ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu, pun mai mult preţ pe icoane, moaşte, etc, care trebuie pupate şi adorate…
Românii preferă să se închine la Ştefan cel Mare „şi sfânt”, un om care a avut şi el o grămadă de păcate, mai ales din acelea trupeşti (nu vreau să intru în detalii ruşinoase, dar istoria consemnează nişte lucruri care nu i-au făcut deloc cinste)
Ai spus ceva interesant în comentariul tău :
„Nicăieri nu scrie în Biblie cât de des, cui şi ce să dăm de pomană. Dar, ne învaţă să fim darnici şi să facem milostenie aici pe pământ… strângându-ne comori acolo în Cer… dar nu pentru sufletul vreunui mort ! „
ASTA NU ÎNŢELEG ROMÂNII !!! Creştinul adevărat NU POMENEŞTE UN MORT, ci pomeneşte MOARTEA DOMNULUI IISUS HRISTOS care nu este mort ci ESTE VIU ÎN VECII VECILOR ŞI STĂ LA DREAPTA LUI DUMNEZEU TATĂL acum şi pururea şi-n vecii vecilor ! Amin !
Sunt foarte multe lucruri de spus dar din cauza timpului extrem de limitat, trebuie să mă opresc aici…
Îţi mulţumesc mult pentru comentariul tău !
Te mai aştept cu drag pe blog, oricând doreşti ! 🙂
Dincolo de propaganda si idei preconcepute cateva lucruri sunt foarte clare:
1. Exista viata vesnica si nemuritoare dupa moarte (in Rai sau in IAD)
2. Mortii merita respect si dupa moarte.
Afirmatia 1 este binecunoscuta, cei care inca se mai indoiesc de ea sa citeasca cu atentie Biblia unde se spune clar ca: „Toti mortii vor invia”.
Dupa judecata de apoi va urma viata vesnica insa calitatea ei depinde de ce ai facut pe Pamant (fapte+credinta) deci unii vor avea o viata fericita in Rai altii vor avea parte de un chin vesnic si suferinta in IAD (a se citi PUSCARIE).
Dar faptul ca vor fi VII este incontestabil!
Afirmatia 2 merita putina atentie: Sarind peste partea comerciala si propagandistica a bisericilor catolice si ortodoxe care au transformat respectul si amintirea celor decedati intr-un ritual costisitor de comert si subjugare la produsele si propaganda lor, un proces agresiv de indoctrinare si exploatare a durerii in folosul intereselor lor, etc… vreau sa va indrept atentia spre miezul problemei (miezul din dodoasca) :
„Fratilor, nu va pierdeti in amanunte, riscand sa nu vedeti padurea in ansamblu din cauza copacilor si a crengilor uscate, putrezite si cazute! Nu va lasati mancati de putregai!”
Mortii si cei dragi merita respectul nostru si dupa moarte! Nu e vorba aici de idolatrizare si inchinare la idoli! e vorba de respect si iubire! Nu e scris nicaieri in Biblie ca nu ai voie sa iubesti pe cineva si dupa moarte, mai ales daca ti-a fost parinte sau foarte apropiat. Hai sa nu confundam habotnicismul si prostia cu cenzura iubirii!
Daca comunicarea cu Divinitatea este una spirituala, daca credinta adevarata inseamna sa crezi in ceva toata viata fara ca sa vezi acel ceva (in carne si oase) si fara sa ai o dovada palpabila (a la Curtea de Apel, avocati, magistrati, etc) atunci trebuie sa intelegem ca prin gandurile si faptele noastre le putem trimite celor dragi izvoare de lumina si afectiune chiar si dupa hotarul dintre viata si moarte! Este un fel de serviciu de e-mail sau fax sau blog unde din pacate deseori functia de receptionare a reply-urilor este in 99% din cazuri dezactivata sau inhibata!
Cei morti nu mai sunt in grija si in controlul nostru! Este foarte adevarat! Dar hai sa fim seriosi si sa raspundem la o intrebare: Cand esti foarte departe de cei dragi tie, de copiii tai si cei pe care-i iubesti si i-ai iubit nu simti o placere deoasebita cand primesti indirect de la ei un mesaj frumos gen: felicitare, cadou, telegrama, e-mail, fax, o floare prin curierat etc? Hai sa fim cinstiti si onesti! Ne bucuram sau nu?
Concluzie: Asa e si cu mortii! Nu mai sunt in controlul si in administrarea noastra, nu putem face nimic ca sa le schimbam job-ul sau nivelul de trai acolo unde sunt, insa, sa le trimitem un gand frumos si un mesaj de iubire si afectiune nu ne costa mult! Eu asa cred! Nu e vorba de doctrine si propaganda aici ci e vorba de omenie si respect! Daca un om a murit nu poti sa traiesti in continuare ca si cum acel om nu ar fi existat si nu ti-ar fi influentat viata !
Monsieur Cătălin, ia citeşte, mătăluţă, commentul de mai jos al Fratelui Valentin şi zi-mi şi mie ce părere ai, stimabile ?!? Nu crezi că punctul dumnealui de vedere exprimă o viziune corectă asupra acestor aspecte prezentate de mine în articolul meu ??? Think about it !
Domnule, cred că mai întâi ar trebui să citiți Sfânta Scriptură, ortodoxă bineînțeles.
Celentano, am trăit să aud și eu un ortodox care ne îndeamnă să citim Sfânta Scriptură !!! Să citim Sfânta Scriptură ortodoxă ?!? Păi Celentano e ortodox ? Serios ?
Sunt sută la sută convins că acest popor „creștin de 2000 de ani” NU ESTE ABSOLUT DELOC INTERESAT SĂ CITEASCĂ BIBLIA – SFÂNTA SCRIPTURĂ, fie ortodoxă, protestantă, catolică… Românii sunt mult mai interesați de manele, telenovele și cârciumi…
Când vom înțelege odată pentru totdeauna că în Rai nu vom fi ortodocși, catolici, protestanți sau mai știu eu ce… În Rai vor intra OAMENI CARE AU CREZUT DIN TOATĂ INIMA ÎN JERTFA DE LA CRUCE A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, oameni cu o inimă curată care au trăit în neprihănire și care au înțeles un lucru esențial / fundamental : CREDINȚA NU ESTE O RELIGIE, CREDINȚA ESTE O RELAȚIE !!! O relație personală cu Dumnezeu prin intermediul singurului Mijlocitor, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos !
Restul sunt doar distorsionări ale Cuvântului Sfânt, întuneric spiritual și erezii care se pot infiltra nu numai în protestantism ci inclusiv în ortodoxie și catolicism.
Serios, hai sa fim ironici ! 🙂 Pai mergi dragutu la Biserica, la noi bineinteles, sa vezi ca preotul indeamna sa citesti Sfanta Scriptura, acum, este treaba fiecaruia daca o face, nu mai bate tu in ortodocsi ca nu citesc Sf Scriptura ! Pentru noi, Sfanta Evanghelie trebuie gustata (citita) mai mult decat mancarea. O zi fara Sf Scriptura, o zi fara mancare, cam asa trebuie sa fie ! Dar voi, va legati numai de ce cititi din Evanghelie, nu stiti nimic, invatati niste versete, si aici, chiar va laud ca le stiti mai bine decat 90 % din noi, dar degeaba !
Conform Bibliei [pilda bogatului şi a lui Lazăr şi alte afirmaţii] comunicarea cu cei plecaţi în veşnicie este atât IMPOSIBILĂ, cât şi NEACCEPTATĂ DE DUMNEZEU !!!
De unde toate ideile că acela care a plecat în veşnicie mă vede de-acolo sau mă poate ajuta în vreun fel ?!?
Părerea că acei dragi care sunt în veşnicie mă văd, că participă la evenimentele şi sentimentele celor de pe pământ, că pot pune undeva o vorbă bună pentru mine, etc, este NEBIBLICĂ şi stă la baza PĂCATULUI CHEMĂRII MORŢILOR…
Putem să ne amintim cu drag de ei dar e iluzoriu să credem că putem avea vreo altă legătură care să ne ajute reciproc ! Ne putem ruga pentru ei cât timp sunt în viaţă dar după aceea nu avem nici un temei biblic să credem că-i putem ajuta cu pomenile noastre sau că se pot bucura pentru bucuriile noastre…
Frate Valentin, sunt perfect de acord cu ceea ce spui mai ales că nu faci altceva decât să te raportezi la Cuvântul Sfânt, acordând o maximă importanţă literei şi spiritului Sfintei Evanghelii în detrimentul tradiţiilor, ritualurilor şi obiceiurilor religioase omeneşti ! Poporul român A FOST MINŢIT SECOLE ÎNTREGI de către aşa zişii slujitori ai lui Dumnezeu iar consecinţa este îndepărtarea românilor faţă de Biblie, ignorarea aproape totală a învăţăturii curate a Sfintelor Scripturi…
Mulţi români îşi dau seama că nu e bine să sfideze Biblia – Cuvântul Domnului – dar spun că aşa au apucat, aşa au învăţat, aşa e legea lor… şi alte asemenea motive prin care ei cred că se pot justifica…
Ei fac „ce zice popa”… nu-i interesează ce spune Biblia… „popa ştie mai bine ce-i de făcut… noi îl plătim şi el ne spune ce trebuie să facem… ce treabă avem noi cu Biblia – Sfânta Scriptură ? Noi avem… tradiţia !”
Mai grav este că aceşti lideri spirituali e puţin probabil să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (să nu-i băgăm noi pe unii în iad iar pe alţii în Rai) şi nici pe alţii nu-i lasă să intre pe Poarta Cea Strâmtă, ascunzându-le Adevărul !
Petre, sunt întru totul de acord cu tine, mai ales că nu faci altceva decât să ne readuci aminte Cuvântul lui Dumnezeu rostit prin glasul Domnului nostru Iisus Hristos :
„Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi să intre!”
„Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat.”
(Luca 11:52 Biblia Cornilescu şi Biblia Ortodoxă)
Ați fi foarte surprinși să aflați că mulți ortodocși (adică drept-credincioși) sunt chiar foarte aplecați spre citirea Sfintei Scripturi. Pentru cei care nu știu aceasta, noi numim Biblia și Sfânta Scriptură. Acesta este Cuvântul revelat, pt că în unele locuri spune în Scriptură „părutu-S-a Duhului Sfânt și nouă…” (Faptele Sfinților Apostoli 15:28)
Și noi citim deci Sfânta Scriptură, se fac cateheze la ortodocși.
Puteți să studiați Biblia Ortodoxă la http://www.bibliaortodoxa.ro/
Nu putem să ne închinăm lui Dumnezeu decât în Duh și în Adevăr!
Completare la mesajul precedent : îmi cer scuze, dar nu pot să scriu cu diacritice. Am totuși nădejde că se poate citi corect ceea ce am scris mai sus. Apreciez dacă îmi veți publica comentariul (el nu se referă strict la titlul postării d-voastră, ci este un răspuns la unul dintre commenturile scrise de alții). Dacă veți decide să nu îmi publicați comentariul, accept acest lucru.
Vă respect pentru călătoria ce o parcurgeți pentru aflarea Adevărului.
Toți cei care caută cu inima curată, vor ajunge într-o zi să afle răspunsul mult-așteptat!
Am citit în urmă cu câțiva ani o carte numită „Pelerinul rus”, care a mișcat adânc inima mea.
De fapt… suntem cu toții… pelerini pe drumul vieții, căutând calea să ne mântuim.