21 IDEI FIXE NECONVINGATOARE SPULBERATE DE 21 ARGUMENTE ZDROBITOARE CARE NE CONVING SA MERGEM LA REFERENDUM CA SA VOTAM PENTRU DEFINIREA CLARA A CASATORIEI IN CONSTITUTIE

1. Există alte priorităţi decât definirea căsătoriei: sărăcie, corupţie, etc.

FALS! Provocările unei societăţi nu se rezolvă neapărat pe rând, ci pot fi rezolvate şi în paralel. Mai mult, în timp ce provocările amintite (sărăcia, corupţia) necesită efort susţinut pe zeci de ani, dacă nu cumva sunt perpetue, revizuirea Constituţiei este, în schimb, o problemă rezolvabilă one-off, dintr-o dată.

2. Definiţia căsătoriei nu e o problemă relevantă pentru societate în acest moment.

FALS! Fie şi numai agitaţia mediatică şi zbuciumul taberei care se opune, demonstrează relevanţa temei şi faptul că atinge un punct sensibil. Faptul că dezbaterea a existat în numeroase state din preajmă, o face relevantă şi pentru noi.

3. Revizuirea nu rezolvă problemele familiei.

FALS! Nici legalizarea homo-căsătoriei nu rezolvă problemele familiei; în realitate, revizuirea NICI NU ȘI-A PROPUS să rezolve problemele familiei, ci să protejeze instituţia căsătoriei de diluarea semnificaţiei sale, de extinderea la cuplurile de acelaşi sex şi de posibile alte extinderi ulterioare (numărul partenerilor, ş.a.m.d.) Problemele familiei fac obiectul altor propuneri de politici publice, fie ale Coaliţiei pentru Familie, fie ale altor actori guvernamentali şi non-guvernamentali, fiind invitaţi inclusiv oponenţii Referendumului să prezinte propriile lor soluţii, nu doar critici.

4. Familia tradiţională este un focar de violenţă, alcoolism, abuz.

FALS! Nu instituţia familiei (tradiţională sau nu) este cauza violenţei, alcoolismului şi abuzului în societate; cauzele sunt multiple şi nu se regăsesc în ideea de familie nucleară.
Apoi, violenţă şi abuz se regăsesc şi în interiorul familiilor şi cuplurilor „non-tradiţionale” (inclusiv cele de acelaşi sex) în aceeaşi măsură, ba chiar, după unele studii, într-o măsură mai mare în cadrul cuplurilor de lesbiene. În fine, revizuirea nu se referă la „familia tradiţională”, ci la „căsătoria naturală”.

5. Revizuirea este inutilă, pentru că nu aduce nimic nou, deja Codul Civil reglementează căsătoria bărbat – femeie.

FALS! Un Cod Civil se poate schimba în Parlament fără ca voinţa populară să fie chestionată. Constituţionalizarea condiţiei sexului opus previne o modificare facilă în Parlament a legii în sensul includerii căsătoriei „gay” şi impune, pentru o eventuală modificare viitoare favorabilă căsătoriei homosexuale, acordul exprimat de popor printr-un alt Referendum.

6. Revizuirea este gravă, pentru că atacă/restrânge drepturile homosexualilor.

FALS! Întrucât nu există în România un drept la căsătorie cu o persoană de acelaşi sex, consacrarea constituţională a acestei interdicţii preexistente NU RESTRÂNGE NIMIC şi nu atinge vreun drept al homosexualilor.

7. Revizuirea generează discriminarea homosexualilor.

FALS! Persoanele homosexuale au acces la instituţia căsătoriei în condiţii identice cu persoanele heterosexuale, adică respectând condiţiile instituţiei/contractului: să aibă 18 ani (16 cu dispensă), să nu fie alienate mintal, să se căsătorească cu o persoană de sex opus care nu este rudă apropiată. De asemenea, interdicţia de a se căsători cu o persoană de acelaşi sex se aplică și heterosexualilor.

8. Homosexualii nu au cerut legalizarea homo-căsătoriei, prin urmare, nu există un temei care să justifice acţiunea oponenţilor gay marriage.

FALS! Grupuri activiste (nu homosexualii) au afirmat deja gay marriage ca obiectiv (la Gay Pride 2006) şi s-a încercat, la Curtea Constituţională, recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în alte state. Pe de altă parte, dacă „homosexualii” (în realitate, activiştii) nu doresc legalizarea căsătoriei homosexuale, de ce se opun cu înverşunare unei iniţiative care nu urmăreşte decât blocarea a ceva ce ei oricum nu doresc?

9. Iniţiativa este antieuropeană, putinistă, fascistă.

FALS! Definiţia legală a căsătoriei doar în înţelesul propriu al termenului, nu a avut nicio legătură cu fascismul, a fost (şi încă mai este este în destule cazuri) instituţie a statului democratic occidental, nu doar a Rusiei şi este o opţiune recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

10. Revizuirea atacă familia mono-parentală sau alte tipuri de familii.

FALS! Revizuirea nu are ca obiect familia, care include şi relaţiile de filiaţie şi rudenia subsecventă, CI DOAR CĂSĂTORIA; prin urmare, explicitarea noţiunii de căsătorie conform înţelesului său propriu, nu afectează familiile constituite în virtutea filiaţiei (familiile monoparentale).

11. Avizul Curţii Constituţionale a interpretat deja obligatoriu semnificaţia termenului „soţi” ca fiind bărbat şi femeie, astfel că problema a fost rezolvată iar definiţia a fost explicitată.

FALS! Curtea Constituţională doar a constatat că este îndeplinită condiţia ca revizuirea să nu suprime, afecteze, restrângă vreun drept fundamental recunoscut în Constituţie, întrucât explicitarea ce se doreşte a fi adusă prin revizuire corespunde sensului originar al textului constituţional; constatarea că nu se suprimă sau restrânge vreun drept nu înseamnă, însă, că textul constituţional ar împiedica extinderea sa pe viitor; prin urmare, CCR a interpretat doar semnificaţia iniţială, originară, dar nu a apreciat şi asupra semnificaţiilor ce se vor putea da în viitor noţiunilor de „soţi” şi „căsătorie”.

12. Revizuirea este conspirată de Dragnea sau îi profită:

FALS! Revizuirea a fost declanşată de persoane private în toamna anului 2015, când preşedinte al PSD şi premier era Victor Ponta şi a fost înregistrată în Parlament în mai 2016 când premier era Dacian Cioloş. Abilitatea sau inabilitatea unui actor politic de a profita politic de pe urma Referendumului, NU DELEGITIMEAZĂ REVIZUIREA!

13. Referendumul este anti-homosexuali.

FALS! Revizuirea nu vrea decât să consacre la nivel constituţional status-quo-ul în privinţa căsătoriei. Nu atinge nici măcar un firicel din drepturile pe care le au homosexualii în momentul de faţă.

14. Revizuirea promovează o concepţie religioasă – creştină, o viziune specifică unui stat teocratic.

FALS! În discuţie este doar sfera civilă, seculară a căsătoriei în sensul că se doreşte prezervarea înţelesului propriu, natural şi consacrat milenar, inclusiv pre-creştin, al acesteia. Nu se cere impunerea oficierii căsătoriei în biserică, pentru a se putea pretinde că avem de a face cu impunerea unei viziuni religioase.

15. Revizuirea este rezultatul amestecului BOR şi/sau a cultelor neoprotestante în politica statului român.

FALS! Biserica, cultele, susţin o propunere, aşa cum orice altă organizaţie non-guvernamentală are dreptul să îşi susţină propria agendă (de la drepturile animalelor la anti-corupţie), dar nu o dispun dacă propunerea nu e adoptată conform mecanismelor statului secular.

16. Coaliţia pentru Familie urmăreşte o agendă retrogradă, doreşte interzicerea avorturilor, a divorţului şi impunerea unei taxe pe celibat.

FALS!
a. Propunerile Coaliţiei nu cer taxa pe celibat, interzicerea avortului sau a divorţului
b. Nu propunerile Coaliţiei fac obiectul Referendumului şi nu Coaliţia figurează pe buletinul de vot; ceea ce se votează este DA pentru căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu CpF.

17. Iniţiatorii revizuirii vor să reglementeze ce fac oamenii în dormitor, în spaţiul lor privat.

FALS! Revizuirea Constituţiei se referă la ce vor să facă oamenii oficial, solemn şi instituţional, la Primărie, în faţa ofiţerului stării civile, nu în dormitor. Dimpotrivă, iniţiatorii vor să lase dormitorului ce ţine de dormitor.

18. Referendumul nu este un instrument care să îndeplinească standardele democraţiei liberale.

FALS! În chiar chestiunea în discuţie s-au organizat Referendum-uri în SUA (anii 2003-2004), Irlanda (2016) şi o consultare populară în Australia (2017).

19. Coaliţia pentru Familie se opune parteneriatului civil.

IRELEVANT! Referendumul nu afectează posibilitatea introducerii parteneriatului civil şi nu e despre parteneriatul civil, iar obiectul Referendumului nu este votarea Coaliţiei pentru Familie, ci a definiţiei constituţionale a căsătoriei.

20. Referendumul e inutil pentru că nici Referendumul validat referitor la numărul maxim de 300 de parlamentari nu a fost pus în practică.

FALS! Acela era un Referendum CONSULTATIV, care avea nevoie de o lege ulterioară pentru a fi pus în practică, în timp ce în cazul definirii căsătoriei, legea de revizuire a Constituției a fost în prealabil adoptată iar Referendumul este DECIZIONAL, DEVINE LEGE prin simpla sa validare.

21. Referendumul dezbină și divizează societatea.

IRELEVANT! Orice temă implică tabere pro și contra. Alegerile și democrația implică pluralitate de păreri și dezbatere. Nu e nimic anormal în împărțirea societății în aderenți la opțiuni diferite. În particular, însă, acest Referendum are potențial mai degrabă UNIFICATOR, circa 85-90% din electoratul român, opunându-se gay marriage.

DRAGI ROMÂNI, NE VEDEM LA REFERENDUMUL PENTRU CĂSĂTORIA NATURALĂ!
VINO ȘI VOTEAZĂ DUMINICĂ 7 OCTOMBRIE 2018 PENTRU VIITORUL COPIILOR ROMÂNIEI!

VINO LA REFERENDUMUL PENTRU CASATORIA NATURALA SI APARA COPIII ROMANIEI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

REGULI OBLIGATORII PENTRU POSTAREA COMENTARIILOR PE BLOGUL LUI TOM THE CAT:

Vă rugăm să comentaţi la obiect, referindu-vă strict la conţinutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene sau “epitete”, atacurile de orice fel la persoana autorului articolului, afişarea de anunţuri publicitare sau linkuri prin care sunt promovate ateismul, satanismul, anticreştinismul, rasismul, fascismul, comunismul, precum şi jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu, se vor sancţiona drastic prin cenzurarea parţială a comentariului, ştergerea integrală a comentariului sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului celui care şi-a permis să încalce acest Regulament!

Blogul lui Tom the Cat nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora, revenind, integral, autorului comentariului!

error: Content is protected !!
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
UN POPOR CARE ALEGE POLITICIENI CORUPTI SI TRADATORI NU ESTE VICTIMA CI COMPLICE
PARIUL LUI PASCAL
HRISTOS NU NE-A CERUT NICIODATA SA FIM PROSTI SAU TAMPITI
TITU MAIORESCU - EU NU VOI PERMITE CA ULITA SA NE FACA LEGI
SPUNE NU, IDEOLOGIEI DE GEN!
ISAAC NEWTON - OAMENII SUNT SINGURI PENTRU CA IN LOC DE PODURI CONSTRUIESC ZIDURI
PlayPause
previous arrow
next arrow